Piept de pui în sos de vin, sub capac de pâine

27 comentarii


Ete-mă şi pe mine, c-o năframă-n vârf de băţ!

:)
…….
Toţi mâncăm şi, pentru foarte mulţi dintre noi, fără studii de specialitate dar cu pasiune şi cu suflet, gătitul se poate apropia de artă, o artă a cărei principală caracteristică ar fi, la prima vedere, Domnia Sa, Reţeta, adică o înşiruire de ingrediente, condiţii şi de paşi, pigmentată de fotografii executate pe parcurs.
Dar povestea e de fapt mai profundă  si de aceea un vas Pyroflam în bucătăria ta, nu trebuie să lipsească. Degeaba ai tu tot ce trebuie plus dorinţa necesară de a impresiona, dacă nu ai un vas pe măsură.
Pe vremuri  bunica gătea în tuci sau vas de lut. Nimic de zis, îi ieşeau bucate cum numai mâinile ei erau în stare sa plămădească, dar am evoluat neică…nu mai poţi veni cu tuciul înnegrit să-l plasezi pe masă, între vase de arcopal şi servete trase prin inel.
Şi dacă vasul Pyroflam le îndeplineşte pe toate, nu-i cazul să mulţumeşti respectuos vaselor vechi pe care amprenta timpului e net vizibilă şi să înlocuiesti cu calitate, inovatie, eleganţă, performanţă şi rezistenţă?
Eu am pus parafa, deşi nu-s eu mare bucatar (glumesc mă, ca-s modestă, că doar nu degeaba-s bucătar real), i-am pus şi  roba, dar nu degeaba ci după ce am gătit in el un piept de pui cu legume şi sos de vin, bun de te lingi pe degete!!!
Am stat în dilemă mult timp, din două motive:
-         Nu aveam vasul, a sosit abia marţi, miercuri s-a oprit apa, aşa că-s, ca întotdeauna, întârziată .
-         Nimic nu mi se părea vrednic de gătit în minunaţia asta imaculată . Ba voiam ceva tradiţional, ba desert, ba englezisme J)).
Dacă în prima etapă a concursului de creativitate, Bucatar real,-" am mizat pe puiul cu sos tomat sub capac de pâine, n-am deviat prea mult de la reţetă nici în etapa a doua, pentru că nu mi-am schimbat considerabil părerea, cum că acest vas ar fi perfect  pentru acest gen de reţete, încălzind uniform conţinutul interior, făcând ca reţeta să fie perfect preparată. .


Crustă crocantă la exterior, miez aromat , consistent, cuprinzând miresme inconfundabile date de ingrediente de calitate, plus un sos de vin alb cu smântână, această reţetă , uşor de realizat, poate încânta orice gurmand pretenţios. Gătite în acest mod, mâncărurile îşi conservă toate aromele.


Aluat
  • 300 gr făină
  • 3 linguri mălai
  • 5 gr drojdie
  • ½ linguriţă sare
  • Apă caldă

La umplutură puteţi jongla cu gusturile personale, puteţi fructifica resturi de friptură şi adăuga legume după bunul dumneavoastră plac.
Eu am pus aşa:
  • 30 ml ulei
  • Piept de pui preparat la grill – 2 bucăţi mărişoare (undeva la 800 de grame)
  • O cutie mazăre (200 grame)
  • 4 cepe verzi (cu tot cu partea alba)
  • 60 ml supă de legume
  • Un dovlecel
  • O linguriţă coajă rasă de lămâie
  • Sare
  • Piper

Sos
  • 60 ml vin alb
  • 3 cătei usturoi
  • 250 ml smântână grasă
  • Puţină nucşoară
  • Puţin cimbru
  • Sare
  • Piper

În plus , două linguri de apa şi o lingură de faină


Întâi ne ocupam de pieptul de pui. Îl porţionam în bucăţi  de 1,5-2 cm grosime, îl batem uşor cu ciocanul de carne, condimentăm cu sare şi piper şi-l preparăm  pe grill , câte două minute pe fiecare parte.
Îl păstrăm la cald. Mazărea din conservă o trecem pe sub jetul cu apă rece apoi o lăsăm la scurs.
Încingem uleiul în vasul Pyroflam. Adăugăm ceapa şi dovlecelul. Călim timp de două minute, apoi adăugăm pieptul de pui şi supa de legume. Punem capacul şi lăsăm la foc potrivit, să fiarbă înnăbuşit, timp de 5 minute. Adăugăm mazărea, coaja de lămâie, sare şi piper după gust şi mai lăsăm 3 minute.
În timp ce fierbe totul în vas, ne ocupam de sos.
În două linguri de ulei încins, călim usturoiul tăiat felioare mai groase. Stingem cu vinul alb şi lăsăm la foc mic 3 minute (să scadă la jumătate). Adăugăm smântâna, cimbrul, nucşoara , sare şi piper. Lăsăm să mai dea două clocote.
Punem sosul peste amestecul de carne şi legume.

Într-un bol punem făina, mălaiul, drojdia, sarea şi omogenizăm. Începem să adăugăm apă călduţă , frământând, până obţinem un aluat elastic, nelipicios.
Pe masa înfăinată întindem cu sucitorul o foaie rotundă, cu diametrul mai mare decât al vasului Pyroflam.

Dintr-o lingură de faină şi două linguri de apă, facem un amestec omogen cu care ungem partea de sus a vasului, pe exterior, amestecul consituind lipiciul ce va ţine capacul de pâine.

Aşezăm cu grijă foaia deasupra vasului lipind uşor marginile.
Introducem în cuptorul preîncalzit şi lăsăm până ce pâinica prinde culoare.
Aveti grijă să întindeţi în strat uniform foaia de aluat, altfel va crăpa. La mine a crăpat puţin într-o parte. E un deliciu! Nu vă puteţi imagina aromele din apropierea vasului, atunci când rupeţi crusta .
Poftă mare!

                                                                         :)
                  
Dar hai să vă mai spun ceva, vouă, celor care ne priviţi şi admiraţi blogurile şi aveţi impresia că suntem aşi în ale bucatariei, că nu eşuam şi nu stricăm ingrediente niciodată.
Urăsc să lucrez contra cronometru, urăsc să mă preseze timpul; dar din motivele prezentate mai sus, din păcate, chiar aşa a şi trebuit să-mi desfăşor activitatea de azi.
Am făcut capacul de paine de 3 ori!!! Da, trei!
Nu dintr-un motiv serios, insa am vrut să fac un aspect spectaculos, nişte linii curbe pornite din mijlocul aluatului, care în final să dea aspectul unui soare. Mereu apăsam o “rază” cu cuţitul, mai mult de jumătatea grosimii aluatului, încat la copt, crăpa. Cum să apar cu-n soare spart? J)
Si-o luam de la capat. După ce am facut al doilea şi s-a întamplat la fel, am vrut să renunţ, îmi venea să plâng .
Dar l-am facut şi pe-al treilea renunţând  la decorul spectaculos, lăsând capacul simplu.
Mesajul meu nu e altul decât : Nu renunţa! Trânteşte, sparge, refa, că până la urma iese


                                                 Multumesc , pentru minunatul vas!

Iaurt de casă

8 comentarii

2 l - 2,5 l  lapte gras
4 - 5 linguri cuib de iaurt (oprit din iaurtul precedent preparat sau cumpărat)
două  linguri smântână grasă (25%)
două  linguri brânză de vaci


Pui laptele la fiert. În momentul în care începe să fiarbă dai focul la mic. Pui in cratiţă un polonic - asta opreşte laptele să dea în foc.
Laşi să fiarbă pănă cand laptele prinde o crustă (spumă) gălbuie la suprafaţă .(30-40 minute la foc mic, mic)

Se răceşte doar atât cât, atunci când introduci degetul în lapte să reziste căldurii.
Deci, simplu, bagi degeţelul. Daca zici AU!, îl mai laşi să se răcească, dacă degetul rezistă (fără însă ca laptele să fie doar călduţ sau rece...undeva la 40 de grade) e bun de pus la prins.

În vasul în care îl vei pune amesteci cuibul de iaurt , smântâna si brânza de vaci. Omogenizezi şi prin înclinarea vasului  tapetezi puţin şi pereţii (cam o palma din înălţimea lui).
Torni laptele, acoperi vasul, înveleşti cu un prosop gros şi îl laşi la loc cald 5-6 ore (pe timp de vara dar iarna il las mai mult , 8-9 ore). Înclini uşor să vezi dacă s-a prins şi se dezlipeşte cu uşurintă de pereţii vasului şi îl pui la rece pentru alte 2-3 ore.
Pastrezi din el pentru urmatoarea porţie de iaurt.

ps. e greu de explicat dom- le:)))

Prăjitură cu foi fragede , brânză si stafide

11 comentarii

Pentru foi
4 linguri untură
600 -650 gr făină albă
o linguriţă praf de copt
200 ml lapte
două ouă
3 linguri zahăr
puţină sare

Umplutură
800 gr brânză de vaci dulce
3 ouă
6 linguri griş
o linguriţă coajă rasă portocale
o linguriţă esenţă de rom
4 - 5 linguri zahăr
50 grame stafide




Într-un bol amestecaţi untura cu zahărul.
Adăugaţi făina cernută împreună cu praful de copt , sarea (puţină, după gust),ouăle şi omogenizaţi.
Adăugati treptat laptele şi frământaţi uşor cu mâna.
Trebuie să aveţi un aluat legat, elastic şi nelipicios din care să puteţi întinde cu uşurinţă două foi , pentru o tavă de 20-25 cm.
Dacă e prea moale mai adăugaţi făină, dacă e tare ,puţin lapte.
Din cantitaţile date mie mi-a ieşit un aluat perfect, fără a fi nevoie să mai adaug ceva.

Împărţiţi aluatul in două.
Pe masa înfăinată întindeţi cu sucitorul o foaie dreptunghiulară.
Ungeţi tava cu unt, aşezaţi foaia .
Preîncălziţi cuptorul şi introduceţi tava, la foc mediu, pentru 5 minute, timp în care amestecaţi ingredientele pentru umplutură.

Puneţi într-un vas brânza , ouăle , zahărul, stafidele înmuiate în esenţa de rom, coaja de portocală şi omogenizaţi. La final adăugaţi grişul.
Brânza mea a fost potrivit de umedă. Dacă a dumneavoastră este mai uscată reduceţi puţin din cantitatea de gris.

Scoateţi tava de la cuptor, turnaţi umplutura, nivelaţi şi aşezaţi deasupra a doua foaie , întinsă din restul de aluat rămas.
Înţepaţi uşor cu furculiţa, ungeţi cu ou bătut şi introduceţi la cuptor, la foc mediu, până se rumeneşte frumos la suprafaţă.

Pudraţi cu zahăr pudră.
Călduţă....nu mă pot opri din mâncat. Şi puilor le-a plăcut tare mult.

Cheesecake la rece cu dulceaţă de dovleac

15 comentarii

Nu mă consider fan cheesecake (poate şi pentru că prefer brânza în poale-n brâu, brânzoaice sau clătite la cuptor), dar la  desertul ăsta am visat de când am gustat dulceaţa de dovleac a Ramonei.
Cu toţii dorim să ne hrănim cât mai sănătos şi natural iar Bunătăti din natură ne vine în ajutor cu produse preparate fără adaosuri chimice, conservanţi si E-uri şi-n plus cu multă pasiune şi drag de natură.
Mi-a plăcut atât dulceaţa cât şi acest desert de n-am cuvinte.
Bază sfărâmicioasă, miez pufos cu brânzică de casă şi topping aromat de dovleac - pentru mine a fost combinaţia perfectă.



Blat de biscuiţi
300 gr biscuiti măcinaţi
180 gr unt
100 gr ciocolată cu lapte

Crema
350 gr brânză de vaci
3 linguri iaurt de casă
2-3 linguri miere (gustaţi întâi şi adăugaţi dupa preferinte)
100 gr ciocolată albă, rasă
20 gr gelatină
450 ml frişcă îndulcită

Topping
dulceată de dovleac



Blat.
Topim untul şi-l amestecăm cu biscuiţii măcinaţi si ciocolata rasă.
Pregatim o formă pentru tort cu pereţi detaşabili, ungem fundul formei cu unt şi repartizăm uniform compoziţia rezultată (ridicăm puţin şi pe pereţii formei) apăsând uşor cu mâna sau cu o lingură , până obtinem o bază legată, uniformă.
Dăm la rece cât timp ne ocupam de cremă.

Mixăm frişca.
Într-un bol punem brănza, mierea si iaurtul. Le mixăm până obţinem un amestec cremos.
Adaugăm frişca şi ciocolata rasă şi omogenizăm.
Punem gelatina la hidratat în câteva linguri de apă rece. O lăsăm timp de 10 minute după care mai adăugăm 4 linguri de apă şi punem vasul pe foc mic.
Amestecăm până la diluare având grijă SĂ NU FIERBEM! ci doar să diluăm gelatina care prin fierbere şi-ar pierde proprietăţile.

Răcim uşor şi când e doar căldută o adăugăm peste cremă omogenizând amestecul.
Scoatem baza de biscuiţi de la rece, turnam crema şi nivelăm.
Dăm la rece pentru cel puţin 4 ore (putem lăsa şi peste noapte).
Scoatem tava, , întindem un strat uniform de dulceaţă, scoatem inelul  şi servim.

Prajitura cu foi cu zahar ars, nuca si frisca

7 comentarii

foi
  • 5 oua
  • 5 linguri de zahar
  • 5 linguri faina
  • 4 linguri nuca macinata
crema
  • 3 galbenusuri
  • 3 linguri zahar
  • 2 linguri amidon
  • o pastaie vanilie (sau zahar vanilat)
  • 200 ml lapte
  • 500 ml frisca indulcita
in plus
  • 8-10 linguri zahar pentru caramelizat
  • 200 ml frisca si nuca macinata pentru ornat

Foi.
Se separa albusurile de galbenusuri. Se bat albusurile spuma cu un praf de sare, apoi se adauga treptat zaharul batand in continuare. Ne oprim doar cand bezeaua obtinuta formeaza "tepi" la atingere. Adaugam galbenusurile, faina cernuta si nuca macinata. Omogenizam amestecand usor, de sus in jos.
Impartim compozitia in 3 parti egale. Ungem dosul unei tavi cu ulei si presaram faina, intindem o parte din compozitie, nivelam usor si bagam tava in cuptorul preincalzit, la foc mediu, pentru 10-12 minute (trebuie sa prinda putina culoare pe margini).
Nota: Daca doriti o prajitura inalta, care sa se poata servi cu mana, in portii mici, coaceti foile pe dosul unei tavi de 20/25 cm - vor iesi mai grosute, daca nu o doriti inalta si preferati s-o serviti cu lingurita (asa ca mine) alegeti o tava de 24/30.
Cand e gata coapta, treceti usor un cutit pe sub foaie pentru a fi siguri ca se desprinde usor si o lasati sa cada usor, inclinand tava, pe o coala de  hartie. Procedati la fel cu celelalte doua foi.
Crema.
Mixati frisca . Puneti la fiert laptele impreuna cu o pastaie de vanilie. Amestecati galbenusurile cu amidonul, zaharul si 3 linguri lapte rece.
Cand fierbe laptele adaugati compozitia cu galbenusuri amestecand cu un tel, fara a va opri, putin cate putin, luand vasul de pe foc. Puneti inapoi pe foc si amestecati pana se ingroasa. Scoateti batonul de vanilie.
Raciti bine dupa care luati o treime din cantitatea de frisca si amestecati energic. Incorporati restul de frisca amestecand usor. Veti obtine o crema pufoasa, grozav de buna.
Asamblare.
Caramelizati cele 8-10 linguri de zahar.
 Puneti prima foaie, turnati peste ea, in fir subtire, zahar caramelizat ajutandu-va de o lingura. Intindeti 1/3 din crema si asezati a doua foaie, caramelizati , intindeti crema si asezati ultima foaie. O ungeti cu crema ramasa , mixati frisca si o intindeti uniform deasupra.
Presarati nuca macinata si o dati la rece pentru cateva ore. Crema va topi zaharul caramelizat.
 Sursa de inspiratie este Lissa , desi n-am respectat din reteta decat foile :)).

Piept de pui cu ciuperci si smantana

11 comentarii

doua piepturi de pui
o cutie ciuperci fierte si feliate
doua cepe uscate
150 ml vin
3 linguri unt
sare
piper
usturoi (fie pudra fie proaspat)
350 ml smantana
optional - o lingura amidon+40 ml lapte


Speli si toci cubulete pieptul de pui.
Intr-un vas cu fund dublu (eu am folosit de tuci) topesti 2 linguri de ulei.
Pui cubuletele de carne si le rumenesti frumos pe toate partile (vor lasa si apa , asa ca fiti siguri ca vor fi preparate bine ).
Le scoateti, le pastrati la cald si puneti untul ramas la topit.
Adaugati ceapa taiata juliene si ciupercile scurse bine.
Caliti timp de 5 minute amestecand.
Adaugati vinul, dati focul la mic si lasati pana se evapora complet.
Adaugati pieptul de pui, smantana, usturoi dupa gust, sare si amestecati.
Lasati sa dea doua clocote.
Daca doriti un sos si mai grosut diluati o lingura de amidon in 40 ml lapte rece si adaugati in vas, pe foc.
Lasati sa se ingroase si opriti focul.
Adaugati patrunjel verde, tocat.



Merge cu paste, orez, piure sau mamaligutza.
Pofta buna!

Cannelloni cu pui

18 comentarii

  • Ingrediente
  • paste cannelloni - 200 gr
pentru umplutura
  • un piept mare de pui
  • 3 cepe verzi
  • 100 ml supa de pui
  • sare
  • piper
  • boia de ardei iute
  • rozmarin
  • suc de rosii 350 ml
  • ulei
sos bechamel preparat din:
  • 600 ml lapte,
  • doua linguri si jumate de faina
  • o lingura unt,
  • nucsoara,
  • sare

cascaval


Umplutura de carne
Spalam, dezosam si tocam pieptul de pui.
Punem intr-o cratita ulei la incins. Tocam ceapa rondele si o punem peste ulei. Calim 2-3 minute dupa care adaugam si carnea. Mai lasam 5 minute, invartind in amestec adaugam supa de pui si 300 ml suc de rosii, potrivim gustul de sare si piper, punem putin rozmarin tocat si boia de ardei, dam focul la mic si lasam timp de 20 min. sa fiarba incet. Vom obtine un sos grosut cu care vom umple pastele. Daca in timpul fierberii sosul scade prea mult, mai adaugati putina apa.

Preparam sosul bechamel.
Intr-o cratita topim untul, adaugam faina cernuta si lasam pe foc 2 minute amestecand mereu. Luam de pe foc si incepem sa adaugam putin cate putin din laptele rece incorporandu-l treptat, sa nu faca cocoloase.
Punem inapoi pe foc si fierbem pana se ingroasa usor, dar nu insa fara a amesteca mereu sa nu-l afumam. Potrivim gustul de sare si nucsoara.


Pregatim un vas termorezistent in care turnam un strat de sos bechamel.
Umplem paste cu amestecul de carne (eu nu le-am facut pe toate acum, suntem doar doi acasa :P ) si le asezam peste sos. Peste stratul de paste turnam iar putin sos bechamel apoi radem cascaval (cu cat mai mult, cu atat mai bine). Punem sucul de rosii ramas si bagam tava in cuptorul preincalzit, la foc mediu, pana cand pastele sunt fierte si branza prinde o culoare frumoasa.
Servim fierbinte. Pofta buna!

"Bucătar real,-"

5 comentarii

Orice mâncare bună are nevoie, pe lângă ingrediente de bună calitate, de pricepere şi de ustensile care să păstreze calităţile şi savoarea ingredientelor combinate.
Se pare că vasele Pyroflam sunt o alegere perfectă atunci când te îndrepţi către bucătărie cu chef de gătit.
Având un design elegant, eclipsând toata vesela din bucătăriile noastre, confecţionate dintr-un material de calitate care rezistă cu succes schimbărilor de temperatură, putând fi aşezată direct pe aragaz chiar şi după scoaterea din congelator, mi se par exact vasele care ar satisface pretenţiile oricărui bucătar, fie el amator sau profesionist. Îmi place şi faptul că nu se zgârie, şi ce-aş mai vrea să mă conving singură de asta, dar şi că nu se ciobesc, păstrând astfel un aspect impecabil pentru mult timp. La asta se adaugă şi faptul că se curăţă extrem de uşor, nefiind nevoie de utilizarea prafurilor sau a bureţilor de vase abrazivi, aspect care, suprapus peste „plăcerea mea” de a spăla vase, ar fi încă un motiv în plus pentru a lua o decizie de achiziţionare a acestor produse.


Cum nu am nicio posibilitate de a mă bucura de promoţia din magazinele Real Hypermarket, nelocuind într-o zona în care se comercializează aceste vase, răspund provocarii de creativitate lansată de această companie,

Sursa foto: http://www.real-hypermarket.ro/pyroflam


oprindu-mă în alegerea mea , la o reţeta pe care o văd preparată cu succes în unul dintre aceste vase , şi anume la o reţeta de mâncare de pui sub capac de pâine.Cum se prepară şi de ce avem nevoie vă explic imediat.

Este un concurs adresat tuturor blogger-ilor. O  postare rapidă cu o reţetă ce ai găti-o într-un astfel de vas şi poate fi al tău!

De ce m-am oprit la reţeta aceasta? Simplu!
Aş putea urma toate etapele preparării utilizând acelaşi vas, nefiind nevoie să folosesc unul pentru flacăra aragazului şi altul pentru cuptor şi-aş  putea prepara şi servi mâncarea din acelaşi vas , fara manevre de transferare a mâncării .
Sursa foto: http://www.real-hypermarket.ro/pyroflam


Ingrediente
•    un pui
•    100 gr. măsline negre
•    o ceapă verde
•    usturoi (2-3 cătei)
•    4-5 roşii
•    1/2 linguriţă boia
•    1/2 legătură pătrunjel verde
•    3 foi dafin
•    o ceşcută vin alb
•    sare
•    piper
 pentru capacul de aluat
•    300 gr. făină
•    aproximativ  200 ml. apă
•    2/3 plic drojdie instant
•    1/2 linguriţă sare
•    o lingură ulei
•  
•    în plus : 2 linguri apă plus o lingură făină

Mod de preparare
Tranşăm puiul, îl porţionam şi spălăm bine.
Într-un vas Pyroflam punem la încins 2-3 linguri de ulei şi adăugăm usturoiul feliat.
Lăsăm  30 secunde apoi adăugăm bucăţile de pui.
Le lăsăm până prind culoare.
Adăugăm vinul şi lasam la foc mic.
Când vinul s-a evaporat adăugăm roşiile tocate, sare, piper, foile de dafin si boiaua.
Adăugăm si măslinele, punem capacul  şi lăsăm la foc mic pentru  25 minute.

Între timp ne ocupăm de aluat.
Punem într-un bol făina, drojdia şi uleiul.
Adăugăm apa călduţă şi frământăm. Trebuie să obţinem un aluat ferm, nelipicios.
Dacă e nevoie, adăugăm după caz încă puţină făină sau apă.
Oprim focul la mâncarea de pui , adăugăm pătrunjelul şi ceapa tocate fin şi lăsăm două minute să se răcorească.

Din cele două linguri de apă şi lingura de făină  facem un amestec din care vom lua cu mâna şi vom unge pe exterior vasul cu mâncarea, cam 5 cm., în partea superioară.
Asta va constitui lipiciul ce va ţine aluatul de vas.

Din aluat întindem o foaie destul de subţire cu diametrul mai mare decât cel al vasului cu mâncare şi punem foaia deasupra , presând uşor pe exterior .
Vom obţine astfel un capac ermetic ce va acoperi cu grijă mâncarica delicioasă din interior.

Introducem vasul în cuptorul preîncalzit, la 180 grade, şi lăsăm până ce se rumeneşte frumos capacul.
Când puneţi aluatul pe vas, acesta se mulează perfect iar la cuptor va forma o cupolă, deoarece pereţii vasului îi vor permite aluatului să se "destindă".
Poftă bună!

Pasta de leustean

7 comentarii




Natura a inceput deja sa ne bucure cu rod bogat si verde.
Prima verdeata aromata pe care-o putem conserva pentru iarna este inegalabila aroma a leusteanului.
Ca tot veni vorba , ati incercat vreodata cartofi natur fierti in apa in care ati pus o crenguta de leustean si sare mare?
Daca raspunsul e NU, nu stiti ce ati pierdut :).
Fie il congelam in pungute, fie-l tocam cu sare, fie preparam o delicioasa pasta pe care-am preluat-o de la Maya.
  • un castron cu capacitatea de 3 l plin cu frunze de leustean
  • 60-70 ml ulei
  • 4 linguri sare mare
  • ulei pentru pus deasupra in borcane.


Spalam bine leusteanul.
Rupem frunzele de pe tija si le punem intr-un castron mare.
Punem deasupra sarea si bagam blenderul.
Puteti la fel de bine sa puneti totul intr-un robot de bucatarie.
Pasam bine amestecul invartind cand si cand in castron cu o lingura pentru a cuprinde si pasa toate frunzele. Cand pasta este fina si omogena adaugam uleiul si mai pasam 2-3 minute.

Punem in borcane lasand putin loc pentru a pune un strat fin de ulei. Capsam borcanele.
Pastram la frigider.

Cotlet de porc marinat, cu mustar si ciuperci

4 comentarii

  • 700-800 gr cotlet porc
  • 200 gr ciuperci fierte si feliate
  • 3-4 linguri mustar
  • sare,piper
  • boia de ardei iute
pentru marinada
  • 200 ml vin rosu
  • o lingura miere
  • o lingura sos de soia
  • 4 catei de usturoi curatati si zdrobiti
  • 3 foi de dafin
  • boabe de piper
  • sare
   Preparati marinada amestecand bine toate ingredientele. Introduceti bucata de cotlet intreaga in amestec si o ungeti pe toate partile. Acoperiti vasul cu folie alimentara si-l introduceti la frigider pentru cel putin 24 de ore. (il puteti lasa chiar si doua zile).   Pregatiti un vas termorezistent, potrivit ca marime. Scoateti cotletul si-l ungeti bine cu  mustar. Il asezati in vas, turnati marinada, presarati boia de ardei iute (sare si piper doar daca considerati ca mai este nevoie) si acoperiti vasul cu folie de aluminiu. Il introduceti in cuptorul preincalzit la 200 de grade initial, lasati 15 minute, apoi reduceti la 165-170 de grade. Lasati vasul la cuptor timp de o ora acoperit apoi il scoateti, puneti ciupercile si-l introduceti iar la cuptor pentru maxim inca o ora stropind cotletul din cand in cand cu sucul din vas iar la jumatatea timpului il invatiti si pe cealalta parte. Serviti cald cu piure de cartofi si salata , sau rece , feliat, intr-un sandwich alaturi de ceva legume. Pofta buna!



Cartofi taranesti

4 comentarii

Ingrediente

    7-8 cartofi medii
    ceapa verde -2 bucati
    5 catei usturoi
    o lingurita boia de ardei iute
    o lingurita marar uscat (sau puteti pune verde, si mai bun)
    150 gr branza burduf
    ulei
    sare si piper

Mod de preparare

Se incinge ulei intr-o cratita cu fund dublu (sau tigaie).
Cartofii se curata si se taie cuburi mari.
Se plonjeaza in uleiul incins. Se lasa la foc iute sa se rumeneasca invartindu-i dupa 2-3 minute. Cand sunt rumeniti adaugati o ceasca de apa si puneti capac pe cratita, lasandu-l ferit intr-o parte. Lasati la foc mic invartind cand si cand si verificand sa nu scada apa de tot.
Cu 10 minute inainte de a fi gata tocati ceapa ,spalata, rondele, usturoiul, curatat felioare si adaugati-le peste cartofi. Mai puneti si mararul si boiaua si amestecati usor avand grija sa farmati cartofii usor. Potriviti gustul de sare si piper.
Cand e totul gata adaugati branza burduf si amestecati.
Am servit cu cotlet de porc la grill si lapte acru.

Sufleu de ciocolată albă

9 comentarii

Ne ramân deseori albuşuri de ou.
Fie preparam ceva sărat , fie ceva dulce, incercăm să ne folosim de ele.
Sufleul de astăzi este fenomenal de bun! N-o să mă credeţi aşa că vă invit să îl încercaţi.


Ingrediente
2 ouă
o lingură făină
două linguri amidon
180 ml lapte , plus 20 ml.
o păstaie vanilie
100 gr ciocolată albă
5 albuşuri
o lingură zahăr + 3 linguri pentru mixat albuşurile


Mod de preparare

Radem ciocolata pe răzătoarea cu ochiuri mari..
Punem la fiert într-o crăticioară laptele împreuna cu o păstaie de vanilie despicată.
Separăm albuşul de gălbenuş (vorbesc de cele două ouă). Amestecăm gălbenuşul cu făina, amidonul si o lingură de zahăr. Diluam totul cu cei 20 ml lapte rămas şi adăugăm în laptele cu vanilie când începe să fiarbă..
Amestecăm rapid cu un tel să nu facă cocoloaşe şi fierbem un minut (se va îngroşa).
Fierbinte  turnăm amestecul peste ciocolată şi amestecăm până la omogenizare.
Acoperim şi lăsăm să se răcească.

Preîncălzim cuptorul şi ungem formele de sufleu cu unt si le tapetăm cu zahăr tos.

Mixăm albuşurile spumă (2+5) şi adăugăm treptat cele trei linguri de zahăr. Mixăm aproximativ 5 minute.
Cănd amestecul de vanilie s-a răcit, scoatem păstaia si adaugăm 1/3 din cantitatea de albuşuri spumă.
Omogenizăm apoi adăugăm şi restul de albuş încorporandu-l uşor - uşor.
Umplem formele şi nivelăm cu un cuţit.
Le introducem în cuptorul preîncalzit pentru 10 minute la 160 de grade apoi ridicăm temperatura la 180 de grade şi mai lăsăm 10 minute.
Servim cu ingheţată , sau fără.


shuter

My latest images for sale at Shutterstock:

My most popular images for sale at Shutterstock:

Followers

 
  • PAPA BUN © 2012 | Designed by Rumah Dijual, in collaboration with Web Hosting , Blogger Templates and WP Themes